O comedie romantică, haioasă și tulburătoare!
Află cum un cățel simpatic poate uni destinele a două persoane care până atunci nu se cunoșteau absolut deloc.
La doi ani după moartea logodnicului ei, Sloan încă nu și-a făcut ordine în viață. Însă un cățel neastâmpărat, cu o privire care spune „ia-mă cu tine acasă“, e pe cale să schimbe situația. Alături de noul ei animal de companie, Sloan începe în sfârșit să se simtă mai bine în propria piele.
Dar când apare stăpânul lui Tucker, un muzician faimos, viața lui Sloan se complică din nou. Există o chimie aproape palpabilă între ei, dar Sloan nu poate să nu se întrebe: cât timp va fi el prin preajmă, cu așa o carieră pe val? Oare ea ar putea face față unei alte despărțiri?
Povestea lor este una despre vindecare, răbdare și înțelegere în cuplu, atunci când fiecare are alt ritm, și vine, totodată, cu un îndemn: Amintește-ți de tine și învață să te iubești!