„Dan Bodnar aduce în orașul de scrum al secolului în care trăim o faclă de neliniște, el împrăștie printre alții miresme tari de tinerețe și neastîmpăr, din maxilarele lui cresc în afară cuvintele ca niște colți de viperă, iar de pe buzele lui se scurg lacrimile unei păsări uimite…
Poezia lui te ia de mînă, nici bărbătește, nici cu dulce candoare și-ți arată ici-colo isprăvi și accidente, îți atrage atenția asupra inimii tale nemernic de lumească, îți împunge timpanele cu andrele subțiri și otrăvite, îți înnoadă limba cu flori roșii de urzică, are vanitatea virilă a leului care nu ia în seamă nimic decît propriul său strigăt.
Fascinată și ea de foșnetul hîrtiei pe care se așterne, poezia lui se oglindește admirativ în budoarul public al limbii române și totodată își face curaj prin mereu alte orașe necunoscute, punîndu-și pe haine mereu alte decorații, sclipind ca un glob de argint într-o apă verde.
Poezia lui Dan Bodnar te îmbolnăvește pe dinăuntru de o boală dulce și parșivă pe care o trimiți din spital în spital ca pe o floare galbenă la butonieră ce trece lipită de buze sclipind perfect întunecat ca o medalie…“
Victor Traian Rusu