Primul editor al lui Eminescu a fost Titu Maiorescu. El a ales, fără greș, cu o perfectă precizie estetică, poeziile din volumul apărut în decembrie 1883, când poetul nu se găsea în țară. Maiorescu a inclus în ediția princeps poeziile publicate în Convorbiri literare și încă 25 de poezii aflate „în manuscripte pe la unele persoane particulare“. Până la moartea poetului au mai apărut două ediții, una, identică, în 1885, alta, adăugită cu poeziile La steaua, De ce nu-mi vii și Kamadeva, în 1888. De atunci, editorii, printre care cei mai mari au fost Perpessicius și Petru Creția, tot adăugând poeziile publicate în reviste după 1883 sau păstrate în manuscrise, au publicat opera unui poet pe care criticii și istoricii literari îl consideră un exponent al celui de al doilea val romantic din Europa. Un poet al iubirii, un poet al naturii, al idealurilor morale și al patriei, Eminescu este încontinuu redescoperit de generațiile de tineri. „Dacă totuși am publicat și aceste poezii, împreună cu celelalte, așa cum se găsesc, am făcut-o dintr-un simțământ de datorie literară. Trebuiau să devie mai ușor accesibile pentru iubitorii de literatura noastră toate scrierile poetice, chiar și cele începătoare, ale unui autor care a fost înzestrat cu darul de a întrupa adânca sa simțire și cele mai înalte gândiri într-o frumuseță de forme, subt al cărei farmec limba română pare a primi o nouă viață.“ Titu Maiorescu, în prefața ediției princeps a Poeziilor lui Eminescu Mihai Eminescu (1850–1889), poet, prozator și publicist român.
Născut la Botoșani, crescut la Ipotești, și-a făcut studiile primare și gimnaziale, cu intermitențe, la Cernăuți. Mai târziu a făcut studii de filozofie la Viena și la Berlin. Prima poezie a publicat-o în ianuarie 1866, semnând „M. Eminoviciu, privatist“, într-o broșură dedicată lui Aron Pumnul, profesor de română la gimnaziul din Cernăuți, mort de curând. Peste o lună, în Familia din Pesta i-a apărut altă poezie, De-aș avea, semnată Eminescu, nume ales de Iosif Vulcan, directorul revistei. Din 1870 a început să publice în Convorbiri literare. A îndeplinit diverse slujbe, profesor de germană, director de bibliotecă, revizor școlar și redactor la ziarul conservator Timpul. Din 1883, atins de alienație mintală, și-a petrecut o parte din timp prin sanatorii din țară și din străinătate, revenindu-și doar temporar, pentru a îndeplini slujbe mărunte. Un singur volum i-a apărut în timpul vieții, Poesii, în 1883. Opera sa, cu mult mai vastă, cuprinzând poezii, proză, publicistică politică, îi conferă statutul aproape sacru de poet național al românilor.