Extrem de acidă la adresa mândriei și a credulității și considerată mult timp o blamare a religiei în sine – motiv pentru care a și fost criticată acerb –, Povestea unui poloboc ironizează excesele religioase și parodiază scrierile neinspirate din domeniul literaturii, politicii, teologiei, exegezei Bibliei și medicinei.
Deși i-a adus autorului ei notorietate, contextul social în care a fost scrisă – Anglia secolului al XVII-lea – a ridicat numeroase probleme: legătura strânsă dintre politică și religie a dus la imposibilitatea separării aspectelor politice și religioase, critica lui Swift țintind concomitent ambele domenii. Prin urmare, a fost adesea interpretată greșit, inclusiv de regina Anne a Angliei, în viziunea căreia Povestea unui poloboc era curată blasfemie. Rămâne totuși cea mai complexă și poate cea mai meșteșugită satiră a lui Jonathan Swift.
„Considerată uneori, și nu întâmplător, drept cea mai desăvârșită creație swiftiană, Povestea unui poloboc pare să rămână în orice caz, din punctul de vedere al secolului nostru, opera cea mai apropiată de sensibilitatea modernă.“ Andrei Brezianu