Dezamăgit de rutina unei vieţi fără aspiraţii în Kievul postsovietic (dar şi fără un loc de muncă şi cu povara unei căsnicii ratate), Tolia hotărăşte că cel mai bine ar fi să moară.
Nu are însă vocaţie de sinucigaş şi vrea ca „ieşirea din scenă“ să nu se petreacă oricum, căci măcar acest ultim gest trebuie să îi asigure o posteritate onorabilă; la Kiev, numai oamenii importanţi sunt ucişi la comandă, niciun oarecare nu beneficiază de un asemenea sfârşit — aşa că se hotărăşte să angajeze un ucigaş plătit care să-l asasineze „ca la carte“. Nimic mai uşor: un prieten generos, fost coleg de şcoală, îl pune în contact cu un ucigaş profesionist şi îi împrumută banii pentru onorariu. Acestuia din urmă Tolia îi trimite propria fotografie pretinzând că este cea a amantului soţiei şi începe numărătoarea inversă…
Mai savuroasă chiar decât deznodământul fals hollywoodian, atmosfera iernii kurkoviene este cea care îl învăluie subtil pe cititor — în oraş, copiii se joacă de-a războiul civil cu bulgări de zăpadă, magazinele sunt incendiate în plină zi, mafioţii sunt îngrijoraţi pentru reputaţia lor, cuvântul „salariu“ a ieşit din uz şi o bătrână cumpără cu ultimii bani un cadou pentru nepoţel: un pistol cu apă.
„Cea mai importantă regulă a mea este să scriu o poveste bună,
nu să încerc să explic propriile idei. Cu atât mai mult
cu cât într-o poveste bună se va găsi mereu loc şi pentru nişte
idei interesante.“
Andrei Kurkov
„Kurkov descrie lumea, în stilul său minimalist
şi cu o viziune inchizitorială, exact aşa cum e: fără viitor, fără trecut.
Şi, mai ales, fără prezent…
Mai proape de coşmar decât de vis.
O lume-fantomă.“
Télérama