Fericirea se poate învăţa?
Puterea lui Tao este un ghid esenţial în călătoria către fericirea personală, armonie socială, prosperitate economică şi echilibru politic.
Autorul explică principalele învăţături ale lui Lao Tzu şi ilustrează aplicarea acestora în realitate, fie că este vorba de bunăstare, de iubire şi mariaj, creativitate şi carieră, realizări personale sau sens al vieţii. Fiecare capitol arată cum artişti, sportivi, capete încoronate dar şi oameni de rând au accesat cu succes puterea lui Tao.
Puterea lui Tao arată cum „Calea" ne poate ajuta să trecem cu bine peste provocările cu care lumea săbatică, imprevizibilă şi schimbătoare în care trăim ne întâmpină zilnic.
„Această lucrare inovatoare aduce o contribuţie importantă la felul cum ne gândim priorităţile, deschizându-ne calea spre o nouă eră a păcii și prosperităţii.“ -- Daisaku Ikeda, președinte al Soka Gakki International, Tokio, Japonia