În urmă cu treizeci de ani Itala Caruso, polițista supranumită Regina și șefa unui grup de agenți corupți, primește misiunea să găsească probe care să-l trimită la închisoare pe bărbatul acuzat de a fi Bibanu, criminalul care a răpit și strangulat trei adolescente. Itala nu poate refuza, dar știe că face alegerea greșită.
În ziua de azi, un bărbat cu păr alb o răpește din dreptul casei pe Amala Cavalcante, o fată de șaisprezece ani, și o ține închisă într-un subsol. Amala înțelege că nu va scăpa cu viață dacă nu găsește singură o cale de evadare.
Francesca Cavalcante e mătușa Amalei și avocat. Cu treizeci de ani înainte l-a apărat pe cel acuzat că ar fi Bibanu. Ea știe că bărbatul era nevinovat și că adevăratul asasin e încă în libertate.
Gershom Peretz, zis Gerry, declară că ar fi un turist israelian, dar a sosit în Italia imediat după răpirea Amalei. Planurile lui sunt știute numai de el, însă un lucru e sigur – e dispus și să ucidă.
Un thriller care te ține cu sufletul la gură, care nu face decât să accelereze de la o pagină la alta și care nu se sfiește să coboare în mintea întunecată a criminalilor în serie.