Nimeni nu e dornic sa asculte fericit povestea caderii tale, decit daca e de rau si el se simte mai bine, nici sa participe la confesiunile pierderii de inaltime si ale ratacirii bombastice cu supape onirice si disperari existentiale (de regula, esenta precedind experienta), chiar daca a fost calator pe acelasi drum. In realitate, in coeficientul acceptat de exceptii, pastrind specificul nepotrivirilor si al declasarii in diferite grade, este povestea fiecaruia dintre noi. Va veti regasi, probabil, in inlantuirile de cuvinte care urmeaza. Iar daca nu, poate merita sa stiti prin ce mocirle si-au tavalit altii suferinta.
Exista o Romanie pe care hienele n-o pot sfirteca, nici degrada. O Romanie celesta. Am vazut-o, am scris despre ea, am convingerea c-o vom strabate cindva, chiar daca pentru o perioada scurta, in trecerea noastra cu trenul spre Infern. In fond, fiecare va trece prin acea patrie pe care a slujit-o, cu intunericul si lumina lui. Vom fi aruncati in patria comunista, cu crime tirite cu duba la miezul noptii, cu frig intrat in oase prin decret prezidential, cu celule populate de turnatori uneltind arestari, cu cozi interminabile la praf de telemea si gheare de pui, sau in Romania bucolica a traditiei nepervertite, a Bucurestiului cu aer de mahala pariziana si revelioane in blanuri la Predeal. Este, practic, alegerea noastra. O alegere pregatita din timpul vietii. Sa nu spuneti ca n-ati fost preveniti.