Cui se adresează această carte?
Încearcă să te regăsești în unul din grupurile de mai jos și estimează beneficiile care le-ai putea obține cunoscând mai bine ce sunt materialele reciclabile și cum are loc reciclarea lor!
- Generatorii de deșeuri vor învăța să-și cunoască deșeurile și cum să le gestioneze ca să-și reducă costurile.
- Colectorii de deșeuri vor descoperi detalii noi privind identificarea, sortarea și o mai bună comercializare a deșeurilor.
- Responsabilii de mediu, persoane mandatate cu îndeplinirea obligațiilor de mediu, au ocazia să vadă latura practică a reciclării, care stă la baza raportărilor statistice.
- Gestionarii de depozite vor înțelege valoarea deșeurilor atunci când sunt păstrate pe categorii, într-un spațiu organizat și curat.
- Funcționarii cu responsabilități în zona mediu vor surprinde realitatea reciclării și pretențiile industriei de reciclare.
- Studenții de la facultățile de profil vor putea creiona o imagine de ansamblu a activității industriale în care e posibil să găsească un loc după finalizarea studiilor universitare.
- Ecologiștii și alte persoane active în zona „verde” vor conștientiza efortul reciclatorilor de a deveni prin munca lor de zi cu zi o stavilă împotriva poluării.
- Profesorii și formatorii găsesc în carte o sursă de informare și inspirație, pentru a educa în spiritul unei eco-atitudini viitoare. Lectură plăcută și cu folos!