Bonus: CD video-interviu cu Dennis Wilcox
Relaţii publice - Strategii şi tactici este cea mai cunoscută lucrare internaţională academică de introducere în relaţii publice conţinand cel mai amplu set de studii de caz. Lucrare fundamentală pentru studenţii la facultăţile de relaţii publice şi comunicare, dar şi necesar instrument de lucru pentru practicienii din domeniile relaţiilor publice, jurnalismului, comunicării, diplomaţiei, politicii, managementului şi afacerilor, cartea reprezintă o privire de ansamblu asupra principiilor, conceptelor şi metodelor relaţiilor publice. Abordarea ce combină conceptele fundamentale cu studiile de caz ajută cititorii să relaţioneze teoria cu practica actuală din domeniu şi demonstrează modalităţile prin care relaţiile publice joacă un rol vital în economia globală şi în dezbaterea publică a problematicilor contemporane.
Structurată în cinci părţi (Rolul relaţiilor publice • Procesul de relaţii publice • Strategia de relaţii publice • Aplicaţii ale relaţiilor publice • Tactici de relaţii publice), Relaţii publice. Strategii şi tactici face parte din bibliografia de bază a peste 350 de facultăţi şi universităţi americane şi a fost publicată în numeroase alte ţări: China, Estonia, Lituania, Letonia, Grecia, Spania, Rusia.
Dennis L. Wilcox este profesor de Relaţii Publice şi director al School of Journalism & Mass Communication din cadrul Universităţii San Jose, cea mai cunoscută facultate americană de profil din California de Nord. Face parte din consiliul editorial al prestigioaselor reviste universitare Public Relations Review şi Journal of Public Relations Research şi este membru acreditat al PRSA (Public Relations Society of America), al International Public Relations Association (IPRA), International Association of Business Communicators (IABC) şi al Association for Education in Journalism & Mass Communications (AEJMC). În 1984, D.L. Wilcox a devenit „profesor emerit“ în SUA, titlu decernat de PRSA. În 2000, revista PRWeek l-a clasat pe Wilcox între primii zece profesori din SUA.
Dennis L. Wilcox este perfect convins că relaţiile publiice sunt acum mai importante decât au fost vreodată în sfera managementului.
Întrebat care a fost partea cea mai grea în elaborarea acestei lucrări, Dennis L. Wilcox ne-a precizat că în 2005 chiar a avut o dezbatere despre diferenţa dintre a scrie o carte şi un articol. O carte este un maraton, faţă de o cursă de 100 de metri, cât reprezintă redactarea unui articol. Cartea e o cursă mult mai lungă. În primul rând, cartea de faţă are 22 de capitole. Deci când porneşti la scrierea unei cărţi trebuie să fii un adevărat maratonist, raportat la un alergător de cursă scurtă. Problema e că şi atunci când ai o carte de 250.000 de cuvinte, întotdeauna rămâi fără spaţiu. Un alt aspect provocator în elaborarea unei cărţi e design-ul acesteia. Trebuie să ai întotdeauna în vedere curgerea firească a textului, partea grafică, partea cu exemplele, rezumatele referinţele.
În viziunea lui Wilcox, cuvintele cheie ce definesc relaţiile publice sunt cele de gândire strategică, funcţie de consiliere, nu doar tactica popularizării. Cele mai mari talente manageriale ştiu că lucrurile trebuie comunicate oamenilor şi ştiu şi metodele necesare. Aşadar, partea strategică şi cea de consiliere sunt foarte importante în relaţiile publice. Segmentarea publicurilor e un alt concept cheie pentru că în relaţiile publice nu se operează cu publicul de masă. Alte concepte şi cuvinte cheie ar fi segmentarea demografică, lifestyle, pentru că toate acestea arată de ce tip de informaţie are nevoie fiecare.
După cum globalizarea înseamnă azi media personalizate, Mobile Media şi comunicaţiile mobile reprezintă deja direcţiile de acţiune ale viitorului. Astfel, comunicaţiile mobile sunt direcţia viitorului! Ceea ce este interesant în cazul comunicaţiilor mobile e faptul că nu mai e nevoie de autostrăzi, poţi trece peste munţi şi văi şi nu mai există „ambuteiaje“ de trafic. Comunicaţiile mobile devin nişte drumuri esenţiale, fiind „noua autostradă a viitorului“, chiar şi în domeniul relaţiilor publice.
Profesorul Dennis L. Wilcox crede că cititorii români vor aprecia lucrarea de faţă pentru că este scrisă foarte clar, are câte un rezumat la sfârşitul fiecărui capitol, fiecare concept important fiind explicat foarte bine şi oferă o imagine de ansamblu asupra managementului modern. Proporţia între teorie şi exemple practice în lucrarea de faţă este de 65% exemple şi sfaturi practice şi 35% teorie.