Lucrarea, scrisă de o marcantă personalitate a lumii medicale, bazându-şi informaţiile pe o largă documentare bibliografică, poate fi considerată un veritabil manual de istorie spirituală a umanităţii, reprezentând, în acelaşi timp, o adevărată armă îndreptată împotriva literaturii de slabă factură a domeniului, de care, din păcate, piaţa abundă. Deşi este structurată pe capitole aparent de sine stătătoare, lucrarea reprezintă în ansamblul ei un tot unitar, pe multiple direcţii, în care, cu argumente de valoare ştiinţifică desprinse din stadiul actual al cunoştinţelor şi într-o viziune proprie, originală, autorul sintetizează: problemele esenţiale ale spiritualităţii umane, ideea de Divinitate şi omniprezenţa lui Dumnezeu, probleme religioase – supremaţia religiei creştine în raport cu celelalte religii monoteiste şi necesitatea înţelegerii între ele, întrucât ele se referă în esenţă la acelaşi Dumnezeu, anticreştinismul modern, rolul şi locul parapsihologiei în tandemul parapsihologie, religie, ştiinţă, informaţia, energia şi materia văzute ca expresie a sfintei treimi.
Religie, stiinta, ocultims, adevar
Categories:
Language:
Romana
Publishing Date:
2006
Publisher:
Cover Type:
Paperback
Page Count:
568
ISBN:
6422573000203
Unavailable
Price applicable only to online purchases!
Free Gift Wrapping!
Free shipping over 150 RON
You can return it in 14 days
You got questions? Contact Us!
