Vezi mai multeAceasta carte a aparut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc.
„O capodopera moderna.” (Andrew Marr)
Revolutia Rusa (1891-1924). Tragedia unui popor (1997) a fost distinsa cu Wolfson Prize, NCR Book Award, W.H. Smith Literary Award, Longman/History Today Book Prize si Los Angeles Times Book Prize.
Scrisa intr-un stil narativ care surprinde atit amploarea, cit si numeroase detalii privind desfasurarea imensului cataclism istoric care a fost Revolutia Rusa, istoria lui Orlando Figes este unul dintre cele mai importante studii contemporane asupra Rusiei inceputului de secol XX. Decupajul cronologic ales de autor este relevant: incepind cu anii 1880, corespunzatori abandonarii de catre regimul tarist a tentativelor de reforma si revenirii in forta, odata cu Alexandru al III-lea, a unei politici autocrate, si pina la moartea lui Lenin, in 1924. Cautind sa reinvie o realitate complexa, Figes urmareste istoriile individuale a numeroase personaje din diverse categorii sociale – de la scriitorul Maxim Gorki, a carui corespondenta ii dezvaluie incredibila luciditate, trecind prin frumoasa figura a taranului reformator Serghei Semionov, pina la personaje ambivalente cum ar fi Dmitri Oskin, un simplu soldat pe care razboiul civil il va transforma intr-un comisar bolsevic nemilos. Inca de la primele ore, Revolutia Rusa a fost o jacquerie de o violenta incredibila pe care numai bolsevicii au reusit sa o exploateze. Lenin, caruia Figes ii schiteaza un portret fascinant, a inteles avantajul pe care il putea obtine. Violenta – si slabiciunea adversarilor lor – le-a deschis calea bolsevicilor, apoi Terorii Rosii si consolidarii sistemului partidului-stat politienesc, birocratic, corupt si ineficient care avea sa dureze pina la sfirsitul anilor 1980.
„De la Doctor Jivago, este cea mai emotionanta descriere a Revolutiei Ruse.” (Independent)
„Volumul lui Orlando Figes combina forta dramatica, naratiunea captivanta si o eruditie desavirsita – o realizare extraordinara.” (Sunday Telegraph)
„Tragedia unui popor va ajuta mai mult decit orice alta carte la intelegerea Revolutiei Ruse.” (London Review of Books)
„Tragedia revolutionara a poporului rus a constat mai curind in mostenirea lasata de propria inapoiere culturala decit in influenta malefica a unor bolsevici «venetici». Oamenii nu au fost victimele revolutiei, ci protagonisti in tragedia ei. Se poate usor crede ca dupa saptezeci de ani de opresiune comunista poporul si-a cistigat dreptul de a se considera victima. Dar perspectivele Rusiei ca natiune democratica depind in mare masura de capacitatea rusilor de a privi in fata istoria lor recenta; iar aceasta trebuie sa atraga dupa sine recunoasterea faptului ca, indiferent cit de oprimati au fost oamenii de sistemul sovietic, el s-a dezvoltat pe pamint rusesc. Slabiciunea culturii democratice rusesti a fost aceea care a permis bolsevismului sa prinda radacini. Aceasta a fost mostenirea istoriei Rusiei, a secolelor de iobagie si de conducere autocratica, care i-au tinut pe oamenii de rind pasivi si lipsiti de putere. Fara indoiala, a fost tragedia unor oameni, dar a fost o tragedie care s-a infaptuit cu ajutorul lor. Poporul rus a fost prins in capcana tiraniei propriei lui istorii.” (Orlando Figes)