România pitorească trebuia să fie cea mai reprezentativă operă a lui Vlahuţă. Cel puţin aceasta afost intenţia scriitorului. Publicată în 1901, a fost inclusă în majoritatea antologiilor literare. Manualele şi programele şcolare i-au oferit un loc important.
Frumuseţile patriei, bogăţia spirituală şi alesele însuşiri fizice ale ţăranului român fuseseră evidenţiate şi în alte memoriale de călătorie, dar nimeni până la Vlahuţă nu încercase să ofere o imagine completă a ţării sub aspect etnografic şi social, să descifreze urmele trecutului în ruinele cetăţilor şi în legendele populare, să prezinte cu un sentiment de mândrie naţională frumuseţile ţării şi multitudinea calităţilor morale ale locuitorilor ei.
Dacă în Dan lirismul era excesiv, în România pitorească el este echilibrat. Emoţia autorului este puternică şi reuşeşte să fie transmisă cititorului. Cartea ar fi putut constitui într-adevăr opera reprezentativă a scriitorului, dacă valoarea ei nu ar fi fost estompată de viziunea semănătoristă, de prezentarea idilică a vieţii ţăranului român.
Pitorescul peisajului afost extins de scriitor şi asupra satului românesc, împrumutându-i aspectul feeric al unor aşezări omeneşti în care domneşte armonia şi fericirea generală. Dincolo de aceste limite, România pitorească rămâne un moment important al literaturii noastre de călătorii.
George SANDA