Cincisprezece povestiri plus o confesiune, din vremurile cînd cu â din a se scria doar România. Republica Socialistă România. Pornim la drum în 1971 cu Grigore, nimeni altul decît micul Grişa al lui Cehov, teleportat în viitorul devenit trecut: în România comunistă.
Continuăm cu alţi copii, stăm la cozile anilor ‘80, fie că sîntem oameni sau pisici, ne închinăm la zeiţele vînzătoare, aşteptăm să înceapă Calvarul, împănăm dulceaţa anilor copilăriei cu sîmburi amari, creştem, ne despărţim de toate cu o nespusă uşurare, în 1990, în Casa Poporului.
Amintiri din Epoca de Aur? Şi da, şi nu. Sînt întîmplări domestice dintr-o epocă sălbatică, cioburi de viaţă, uneori schiţate în dialoguri repezi, alteori alcătuite din fraza lungă a unui singur gînd, poveşti cu decreţei, cu fraţi, părinţi sau bunici ai acestor copii. Între întîmplările atît de fireşti pe atunci, ce pot părea atît de absurde acum, se strecoară, nepusă, veşnica întrebare: cum de-a fost posibil?