„De ce aproape intotdeauna o carte buna inseamna un fel de calatorie sufleteasca, unde ai prilejul sa vezi si mai ales sa cunosti lucruri pe care parca pana atunci viata n-a indraznit sa ti le arate, dintr-un fel de grija fata de puterile tale de a o primi asa cum este ea in adevar, adica tainica, mareata si parca de necuprins in scurta si grabita noastra existenta? Poate de aceea si grabita noastra existenta? Poate de aceea si cartea aceasta pe care o deschideti seamana cu o excursie pe un munte inalt, vara. De acolo de sus se pot vedea ceilalti munti ca o mare de valuri uriase, impadurite, ce se pierd in infinitul senin al cerului si care odata priviti, iti inalta parca tie privitorule propria-ti fiinta, mangaindu-te pentru o clipa cu sentimentul eternitatii.” – Fragment din capitolul Poarta spre sufletul nostru
„Eram mic, sa tot fi avut vreo sase anisori cand mamaica, mama mamei, m-a luat de la tara, din mica comuna de pe atunci din muntii Buzaului, Nehoiu, ca sa ma duca la Bucuresti sa-nvat carte. N-aveam de unde sa stiu, crescut acolo in oaza de fericire a copilariei mele, inconjurat de muntii aceia, plini de taine nespovedite ce respirau deopotriva salbaticie si libertate, ca ma nascusem intr-un popor, care de-a lungul existentei sale crease probleme asa de „grave” omenirii impiedicand-o de la un destin luminos” – Fragment din capitolul Marx, Engels si... mamaica