Sala oglinzilor

Ce noroc a avut Generaţia noastră, Generaţia ‘60, că a fost contemporană, că a avut în mijlocul ei în permanenţă un artist ca Ion Cucu, un om în stare să fixeze imaginea ei într-o vreme în care nu puteau să rămână niciun fel de alte imagini, pentru că televiziunea era dedicată exclusiv perechii conducătoare, pentru că la un moment dat nici măcar pe cărţile proprii nu puteau să apară fotografii. Dacă n-ar fi existat Cucu în mijlocul scriitorilor şi dacă n-ar fi fost într-o măsură aproape magică – aş zice – prieten cu ei şi nu i-ar fi intuit, această generaţie importantă a literaturii române n-ar fi existat vizual. Nu s-ar fi ştiut cum eram. Răsfoind albumul lui, concluzia mea e că eram frumoşi. Senzaţia e că ne făcea mai frumoşi decât eram. Întotdeauna când văd o fotografie a mea făcută de Ion Cucu, mă întreb „oare chiar aşa arătam în realitate?“. Senzaţia este că prietenia cu care ne privea făcea să apărem mai frumoşi. (Ana Blandiana)