Bestseller internațional, vândut în peste un milion de exemplare și tradus în 30 de limbi, cartea lui Jean-Dominique Bauby stă la baza filmului omonim al lui Julian Schnabel – Premiul Bafta pentru cea mai bună ecranizare –, peliculă distinsă în 2008 și cu Globul de Aur pentru cel mai bun film, Premiul pentru cel mai bun regizor, Premiul pentru cel mai bun actor și titlul Cel mai bun film la Gala Premiilor Lumiere.
Ce înseamnă, de fapt, să fii viu?
Care ne sunt, cu adevărat, bucuriile vieții?
Cine – sau ce – din noi trăiește, se-ndrăgostește, caută, uită, iartă?
Câtă suferință încape într-un trup, câtă nefericire într-un suflet?
De ce trebuie să murim?
Publicată cu doar câteva zile înaintea morții autorului, Scafandrul și fluturele este una dintre cele mai zguduitoare povești despre viață. Ieșit din comă, dar paralizat cvasi-complet, cu o singură pleoapă, stânga, mobilă, Jean-Dominique Bauby „dictează“ această carte.
Câteva sute de mii de bătăi de pleoapă – pentru ca noi să putem vedea lumea și altfel.
JEAN-DOMINIQUE BAUBY Născut în 1952 în Franța, jurnalist, tată a doi copii, a fost redactor-șef al revistei Elle. Pe 8 decembrie 1995, un accident vascular l-a aruncat într-o comă profundă din care avea să iasă, dar cu toate funcțiile motrice distruse. E un pacient atins de sindromul locked-in, tradus literal: închis în sine. Nu mai poate mișca, mânca, vorbi și nici măcar respira fără ajutor. În tot acest corp inert, mai mișcă un singur ochi. Acest ochi – stângul – e legătura lui cu lumea, cu ceilalți, cu viața. Acest ochi îl ajută să scrie cartea de față, al cărei prim tiraj, de 25.000 de exemplare, e vândut într-o singură zi. Jean-Dominique moare în 9 martie 1997, la două zile după publicarea ei. De același autor, Raoul Levy, un aventurier du cinéma, Lattès, Paris, 1994.