Incîntat de sine însuşi şi de lumea sa aseptică, omul postmodern rămîne sclavul unei mentalităţi a confortului. Căutarea cu orice preţ a “vieţii confortabile” s-a transformat într-un ideal personal şi colectiv de necontestat; confortul este noua religie, promovată de tehnologism, globalism şi consumismul de masă. Lipsit de confort, de mistica şi imaginarul social pe care acesta le presupune, omul postmodern ar fi cuprins de o teribilă panică; faţă în faţă cu realitatea şi cu propria sa conştiinţă, s-ar simţi gol şi neputincios. Sursă de satisfacţii imediate, confortul îi risipeşte însă temerile, îl apără de confruntări dezagreabile. Îl transformă într-un sclav fericit.
Ovidiu Hurduzeu, autorul acestei cărţi, a plecat din ţară în 1989, a ajuns la Roma unde, spus pe şleau, nu prea i-a fost uşor, dar a rezistat fiindcă voia să fie cinstit faţă de sine însuşi. Stia ce-i în România, nu voia să îmbătrânească într-un sistem ce favoriza duplicitatea, impostura, laşitatea. Curajul nu l-a părăsit nici după ce a ajuns în America, acolo unde tot românul visează să se îmbogăţească. El nu s-a îmbogăţit, în schimb i-a mai căzut de pe ochi un alt rand de solzi. Rupsese solzii cusuţi de doctrina comunistă, acum s-a operat din nou. Cartea Sclavii fericiţi este rodul acestei dezlipiri. O operaţie dureroasă, dar reuşită. Autorul ne cucereşte prin splendida sa dezinhibare. El gândeşte cu mintea lui, vorbeşte cu gura lui, scrie cu mâna lui. Detestă protezele orcât de şlefuite ar fi. Titlul i-a fost inspirit de Huxley, marele scriitor şi intelectual britanic, care în anii ’30 a înţeles că manipularea fiinţei umane nu se face doar prin instrumentul fricii, ci şi prin acela al confortului. Paranteza comunistă s-a încheiat, urmează însă un capitol vast în care oamenii îşi vor închipui că sânt liberi fără să fie. Ovidiu Hurduzeu ne demonstrează că nu există libertate acolo unde omul şi-a uitat divina tensiune lăuntrică. O carte lucidă, împotriva manipulării.(Dan Stanca)