Pan Halippa a fost un cunoscut om politic, poet, publicist, traducător, editor de ziare și reviste, unul dintre cei mai importanţi promotori și militanţi pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia. Preşedinte al Sfatului Ţării care a votat Unirea de la 27 martie 1918. Membru corespondent al Academiei Române. A colaborat cu revista Viaţa românească, în care a publicat în 1912 o serie de „Scrisori din Basarabia”. Ediţia de faţă adună într-o selecție largă scrierile literare și cele de orientare cuturală ale lui Pan Halippa, distribuindu-le în două compartimente distincte: Poezie și Scrieri în proză. Primul comaprtiment cuprinde poezia din volumul „Flori de pârloagă” (Iași, 1921) și cea din periodicele timpului, inclusiv traducerile, iar cel de-al doilea – o selecție din textele de publicistică culturală, din discursurile, articolele-program, conferințele publice, recenziile, consemnările, memoriile și evocările scriitorlui.
Cartea este adresată tuturor cititorilor interesaţi de istoria naţională, modernă şi contemporană, de literatura (poezia şi publicistica) română interbelică din Basarabia.
