„Uneori e mai ușor să fii regizorul unui film decât al propriei tale vieți. Scrisoare către nepoatele mele stă dovadă. Într-un text testamentar pe care-l scrie pentru nepoatele lui, cazate geografic și sentimental în la belle France, Stere Gulea își evocă viața, originile și trecutul. Le adaugă o serie de tablouri ale prezentului, pentru întregirea reliefului personal și profesional. E un relief accidentat, în care câmpiile suportă inundații ideologice, iar drumul spre vârfurile carierei are parte de ceva ce autorul însuși numește «dansul ambiguității». Aromânul Stere Gulea, alintat «Stelică» în copilărie, parcurge un traseu întortocheat dinspre rural spre urban și are parte de privațiuni, îndoieli și cumpene. Norii comunismului ocupă cerul familiei și al comunității, pentru ca apoi seceta naționalizării să însemne deposedare și acrobații de subzistență. Numai că, deşi norii nu se dau duși, soarele străpunge uneori plafonul. Astăzi bine instalat în lumea cinematografului, Stere Gulea își amintește fără complezență de jocul concesiilor și de limbajul esopic din comunism, de cenzură și de practicanții ei din cabinetele de partid.
Scrisoare către nepoatele mele înseamnă și o suită de întâlniri cu actori, regizori şi scriitori ai ultimelor decenii – unii dintre ei, fundamentali în istoria teatrului şi a filmului de la noi. Între Dincolo de nisipuri, unde e asistent de regie, şi Moromeții, unul dintre filmele lui de referință, stau decenii de căutări neobosite şi de proiecte pentru care talentul nu e suficient şi pentru care e nevoie, mai ales în vremurile tulburi de dinainte de 1990, de tenacitate, istețime acomodantă şi – nu de puține ori – curaj.
Stere Gulea trece cu bine toate aceste examene şi livrează o poveste de viață în alb, negru şi multe nuanțe de gri. Ne rămâne nouă, cititorilor, plăcerea de-a alege culorile şi de-a le potrivi pe pânza acestei scrisori.“ — Radu Paraschivescu