Scrisori catre Mihai

În literatura română există puține scrisori între prieteni aşa pline de dragoste. Le-am citit ca pe nişte obiecte literare stranii, ca pe nişte relicve în care erau încrustate fapte stilistice din viitor. Pentru că mi-a fost destul de limpede, încă de la primele rînduri, că toată literatura lui Răzvan Petrescu a ieşit din aceste plicuri trimise peste hotare pe cînd era încă student. Are dreptate să spună, în Nota autorului, că „tînărul acela de 23 de ani nu mai există“, dar trăsăturile aceluia au rămas imprimate în scrisul său aşa cum se regăsesc pe propriul chip.
Marius Chivu

Un al doilea lucru pe care-l păstrez în comun cu tînărul de-acum 36 de ani este miopia. Stare degenerativă progresivă care a dus la un alt fel de a privi lumea, de a scrie, de a dormi, de a visa. Nici nu mai mănînc cu degetele ca-n 1980. Nu deger de frig şi nu rămîn pe întuneric cînd dau examene, chiar dacă nu mai dau. Am ajuns putred de bogat, faimos şi blond, s-au schimbat toate, a venit iarna. Dacă observi ceva tulburător de vital cînd îmbătrîneşti e că nu te mai interesează aproape nimic, doar îți iubeşti patria, mai precis vietățile care sar prin ea, şi aştepți să mori aşa, pe-o parte. În Franța.
Răzvan Petrescu

Scrisorile publicate aici mi-au fost trimise între 1980 şi 1984. Cititorul va înțelege că Răzvan Petrescu nu minte (nici acum şi nici atunci), nu trişează: el face literatură inconştient, „ca găina ouă“. Nu există trucuri, şiretlicuri. Epistolele au fost scrise pentru a fi citite cel mult de mine, în cazul în care ar fi ajuns în Franța.
Şi se va descoperi că Răzvan Petrescu nu este un disperat recent, de cafenea literară. Este vorba de un om profund nefericit, dintr-o lume absurdă. Fiecare scrisoare e un lucru definitiv, ca şi cum ar fi ultima.
Michel Simion

Născut în 1956, absolvent al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, profesează opt ani ca medic. Este descoperit în 1986 de criticul literar Mircea Martin şi frecventează cenaclul Universitas pînă în decembrie ’89. Renunţă la medicină în 1990 şi lucrează la revistele Cuvîntul şi Amfiteatru, apoi la editurile Litera, All şi Curtea Veche Publishing. La Cartea Românească îi vor apărea volumele de proză scurtă Grădina de vară (1989, Premiul Fundaţiei Liviu Rebreanu), Eclipsa (1993, Premiul oraşului Tîrgovişte), Într-o după-amiază de vineri (1997, Premiul Cartea Anului la Salonul Naţional de Carte de la Cluj, Premiul ASPRO pentru cea mai bună carte de proză a anului şi Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), metajurnalul Foxtrot (2008, Premiul Radio România Cultural). În 2013 i se publică volumul Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini — interviuri în proză (Curtea Veche Publishing, 2013). A scris două piese de teatru: Farsa (1994, Editura Unitext, Premiul UNITER) şi Primăvara la bufet (1995, Editura Expansion, Marele Premiu la Concursul Naţional de Dramaturgie „Camil Petrescu”, ediţia I, şi Premiul Uniunii Scriitorilor). E distins în fiecare an cu Ordinul Muncii clasa a III-a în grad de cavaler. Deoarece a făcut un copil legal, a fost tradus în Israel (Editura Nymrod, 2007), Spania (Editura El Nadir, 2010) şi Anglia (University of Plymouth Press, 2012). Îi plac murele.