Scutul lui Perseu. Nicolae Manolescu intre oglinzi paralele

Mircea Mihăieş: Analiza de faţă speră să prindă, în nu arareori deconcertanta sa evoluţie, ritmul interior al creaţiei lui Nicolae Manolescu. Imaginea solară a criticului care oficia, parcă indiferent la scurgerea timpului, în paginile României literare, ca într-un templu, nu e, din fericire, decât unul din chipurile acestui Ianus multifrons al literaturii române de astăzi. Destinat statutului de vedetă, el a reuşit să ridice critica literară la un prestigiu pe care, în România, nu l-a avut, la drept vorbind, niciodată. Dar, ca orice vedetă, el nu s-a mulţumit să corespundă modest-orgolioasei definiţii a criticului literar date de Lovinescu. A vrut, la fiecare răspântie a existenţei, să fie altceva. Strălucit profesor, autoritar îndrumător al scriitorilor tineri, ingenios eseist, doct (prea doct!) teoretician literar, comentator politic, istoric literar, politician.
MIRCEA MIHĂIEŞ (n. 1 ianuarie 1954). Profesor universitar la Catedra de limbă şi literatură engleză a Universităţii din Timişoara. Redactor-şef al revistei Orizont. Doctor în litere al Universităţii Bucureşti. Premii ale Uniunii Scriitorilor din România. Autor al volumelor: De veghe în oglindă (1989), Cartea eşecurilor (1990), Femeia în roşu (în colaborare cu Mircea Nedelciu şi Adriana Babeţi), Cărţile crude. Jurnalul intim şi sinuciderea (1995), The Neighbours of Franz Kafka / Vecinii lui Franz Kafka (1998 - în colaborare cu Vladimir Tismăneanu), Victorian Fiction (1998), Masca de fiere (2000), Atlanticul imaginar (2002). A realizat volumele de interviuri Balul mascat (1996) şi Încet, spre Europa (2000) cu Vladimir Tismăneanu. Lucrează la o istorie a literaturii victoriene, la o carte despre bătrâneţe şi la un eseu despre doliu.