„Sefarad este construit din 17 povestiri, în care se vorbeşte atât despre război, despărţire, violenţă politică, exil, cruzime umană, crimă, sacrificiu, expulzare, tortură şi moarte, cât şi despre nostalgie, dragoste şi aşteptare. O carte extraordinară, în acelaşi timp ficţiune şi istorie, inspirată din diaspora sefarazilor, ce au fost forţaţi să părăsească Spania în 1492 (cuvântul „sefarad“ înseamnă, în ebraică, „Spania“), de holocaust şi epurările staliniste. O carte în care subiectul central, lagărele de exterminare, ce a inspirat sute de mii de pagini, este ridicat la cel mai intens nivel emoţional de talentul lui Muñoz Molina: romancierul reuşeşte performanţa unică de a prezenta ororile în asemenea fel încât cititorul se poate transpune cu uşurinţă (este împins să o facă) în pielea personajelor urmărite, terorizate, condamnate.
Navigând neîncetat între trecut şi prezent, Molina evocă oameni reali şi fictivi care se întâlnesc într-un tipar aluziv extrem de bogat în semnificaţii — de la Evghenia Ginsburg la Grete Buber-Neumann, prima aflată într-un tren spre Gulag, a doua călătorind sordid spre un lagăr de concentrare; de la un cizmar şi o călugăriţă care devin amanţi într-un mic orăşel spaniol la Primo Levi îndreptându-se spre Auschwitz şi, mai ales, la Kafka, ce apare mereu, pe neaşteptate, pentru a atrage atenţia asupra câtorva constante ale cărţii: singurătatea, problema identităţii, coşmarul şi alienarea ce guvernează viaţa minorităţilor (devenite uneori minorităţi doar prin boală sau viciu) persecutate de iraţionalitatea ce devastează lumea.“
Răzvan Petrescu
Antonio Muñoz Molina, născut în 1956, în Úbeda, provincia Jaén, este membru al Academiei Regale Spaniole din 1995 şi, în perioada 2004–2005, a fost director al Centrului Cultural Cervantes din New York, unde trăieşte în prezent. A studiat istoria la Universitatea din Granada şi jurnalismul la Madrid.
Are rubrici regulate în El Pais şi Die Welt. În 1987, primeşte Premiul Naţional pentru Naraţiune pentru romanul El invierno en Lisboa, un tribut adus romanului noir şi jazzului. Pentru El jinete polaco, primeşte în 1991 unul dintre cele mai prestigioase premii spaniole, premiul Pianeta, şi în 1992, Premiul Naţional Pentru Naraţiune.
De acelaşi autor: Beltenebros (1989), Los misterios de Madrid (1992) şi El dueño del secreto (1994), Pura alegría (1996), Plenilunio (1997), Carlota Fainberg (1999), En ausencia de Blanca (2001), La vida por delante (2002), Las ventanas de Manhattan (2004).
Există cărţi care supun scriitorul unui mare risc, ca un act de acrobaţie pe sârmă, şi cărţi care se autodistrug şi altele care, ca un câmp minat, sunt gata să-l termine pe cititor. Şi mai există şi Sefarad, o carte superb de alarmantă în toate aspectele enunţate mai sus. E o reţea de imagini şi teroare, de vieţi văzute din unghiuri surprinzătoare, toate legate de Spania — tărâmul pe care rabinii l-au identificat cu biblicul Sefarad — şi de teribila poveste a părăsirii ei.
MICHAEL PYE, New York Times