Ar fi putut fi o crestina mediocra sau chiar una fara valoare, inasprita de suferinta si impinsa spre rebeliune. A fost in schimb o sfanta.
Aceasta reflectie a celui mai recent si renumit biograf al Sfintei Rita din Cascia ne permite de indata sa privim cu realism una dintre figurile cele mai populare si universale ale istoriei crestine.
Devotiunea catre Sfanta Rita contine ceva inexplicabil: traind spre sfarsitul anilor 1300 si prima jumatate a anilor 1400 si venerata imediat si invocata ca sfanta, este insa numita fericita de-abia in anul 1628, iar canonizarea este savarsita abia in anul 1900. Totusi, poporul crestin i-a aratat dintotdeauna o incredere si o iubire incredibile.
Datorita miracolelor, bineinteles. Dar si pentru legendele care au imbogatit istoria vietii sale. Cu atat mai mult cu cat ea este numita in mod afectiv Sfanta imposibilitatilor, adica aceea careia i se poate cere un har chiar si in situatiile cele mai disperate si de nerezolvat.
In anul 1457, un notar (in acea perioada Cascia era orasul notarilor, care documentau totul si prezidau orice act public) inregistra unsprezece miracole infaptuite de Sfanta doar in acel an. Iar in cursul procesului de canonizare din anul 1626 au examinat aproximativ 216 marturii, descriind in amanunt circa 108: toate povesteau minuni si favoruri obtinute prin intermediul ei.
Chiar si in zilele noastre, buletinul pe care Sanctuarul il trimite celor devotati din intreaga lume prezinta pagini si pagini de haruri obtinute prin intermediul ei.
Dar daca este evident faptul ca miracolele fac sa creasca devotiunea, este si mai evident faptul ca acestea li se intampla mai mult celor credinciosi, care o asediaza pe sfanta cu rugaciunile si cu iubirea lor. Exista o devotiune care depinde de miracol, si o alta care il anticipeaza si il provoaca: iar aceasta din urma este infinit mai bogata.