În frământatele secole de la începutul primului mileniu d.Hr., în care s-au limpezit şi s‑au stabilit dogmele creştine, au trăit sfinţi uriaşi ai Ortodoxiei, sfinţi care au păstrat neştirbită credinţa. Aceştia au lucrat întru apărarea şi propăşirea Bisericii pe căi extrem de diferite, potrivite darurilor pe care Dumnezeu li le-a hărăzit.
Minunea, prin care se revărsa neţărmurita sa dragoste de oameni, a fost calea Sfântului Spiridon. El a iubit simplitatea şi şi-a trăit viaţa într-o smerenie adâncă. Au rămas în memoria oamenilor minuni ca: sugerarea naturii Sfintei Treimi prin descompunerea cărămizii în elementele componente, legarea şi dezlegarea ploilor, învierea morţilor, vindecarea bolnavilor, alungarea duhurilor necurate şi prăbuşirea idolilor, slujirea împreună cu îngerii şi multe altele.
Oamenii îl numesc Taumaturg (Făcător de Minuni), iar pentru graba cu care sare în ajutor, Grabnic Ajutător sau, mai recent, Sfântul Dorinţelor. Şi, cum adesea trupul său dispare din raclă, căci s-a obişnuit din tinereţe să meargă mult pe jos, obicei pe care l-a păstrat toată viaţa şi, după cum se vede, şi după adormire, mai este numit Sfântul Călător.