Deși a trăit acum mai bine de o mie de ani, Sfântul Ioan din Rila pare trimis de Dumnezeu anume pentru aceste vremuri marcate de egoism și nepăsare. Căci nici o durere sau nevoie omenească n‑a fost trecută cu vederea de Sfântul Ioan, și de aceea a dăruit vindecare tuturor celor ce i s‑au rugat cu credință, de orice boală ar fi fost cuprinși. Nici o suferință omenească nu este neînsemnată pentru Sfântul Ioan și, mai ales, nu așteaptă să fie rugat mult, ci îndată împlinește cererile tuturor, oricât de mărunte ar părea, căci cunoaște inima fiecăruia și nu leapădă pe nimeni.
După cum arată nenumăratele sale minuni, îi ocrotește cu grijă părintească pe cei ce îi cer ajutorul, fie că se află în mare primejdie, fie în situații întâlnite adeseori în viața de zi cu zi – accidente, nedreptăți, examene la facultate...
Cu dragoste nevoindu‑se a urma lui Hristos în toată viața sa, Sfântul Ioan s‑a făcut întru totul asemenea Acestuia, cuprinzându‑i pe toți în inima sa jertfelnică și smerită și din belșugul dumnezeiesc dăruind tuturor mereu tămăduire, ocrotire, mângâiere, bucurie, nădejde.
Categories:
Language:
Romana
Publishing Date:
2024
Publisher:
Cover Type:
Paperback
Page Count:
256
ISBN:
9789731369839
Dimensions: l: 13cm | H: 20cm
2400
Next Day Delivery!
In stock
Today by bike delivery
Next Day Delivery!
Next Day Delivery!
Price applicable only to online purchases!
Free Gift Wrapping!
Free shipping over 150 RON
You can return it in 14 days
You got questions? Contact Us!
