"A healthy soul resides in a sound mind and a sound body."
Nota 9
Soul Eater, un concept un pic bizar care a evoluat într-o serie de manga și anime din cele mai bune. Primul volum din această manga ne prezintă personajele. Soul Eater, care dă si numele seriei, deschide povestea împreună cu Maka Albarn. Sunt parteneri, meister și armă, pentru că Soul este capabili să se transforme într-o coasă. Maka este elevă la DWMA – Death Weapon Meister Academy, iar scopul este ca Soul să evolueze până când va fi o armă perfectă pentru însuși Moartea.
Colegii ei, Black Star și Death the Kid, primesc câte un capitol fiecare. Deși prezentaţi în capitole diferite pentru a ne da o idee de cine este fiecare, cei trei fac un Trio perfect odată ce îi pui la un loc, dar asta nu chiar atât de repede. Fiecare poveste are nevoie de Golden Trio, dar acesta se va construi încet. Black Star este un guraliv care vrea să îl depășească pe însuși Zeul Morţii, iar Death the Kid este un puști cu OCD care nu poate intra într-o luptă fără câteva crize în faţa unei lumi asimetrice.
Arta primului volum nu este stelară. Chiar este ciudată și nu m-a atras deloc. Singurul motiv pentru care am ales să citesc a fost pentru că anime-ul este unul din preferatele mele, plus știu că arta se îmbunătăţește. Îmi place să văd cum evoluează un mangaka de la primul său volum la ultimul. Chiar și așa, poţi trece ușor cu vederea acest aspect pentru că povestea te prinde imediat, mai ales această lume a copiilor care antrenează arme pentru a fi folosit de Zeul Morţii. Academia în sine este o lume întreagă, un univers de sine stătător, iar Soarele și Luna sunt absolut geniale.