Unde sunt lesbienele supărate pe societatea românească? În prezent, se simte lipsa unei mișcări lesbiene‑feministe. Mi‑aș fi dorit ca această carte să fi existat deja, să mă ghideze, să‑mi influențeze dorința de a face activism, dar moștenirea comunitară lesbiană a fost invizibilitatea.
În România, comunitatea LGBTQIA+ a ajuns cu mult mai progresistă decât restul societății pe subiecte ce țin de intersecționalitate. Țara noastră ajunge să nu ne mai reprezinte interesele de bază. Să fii queer atinge modalități de trai mult mai diverse decât cele ale persoanelor LGBTQIA+ dinainte de anii 2000’. Nu ne dorim doar drepturi pentru comunitate, ne dorim protejarea mediului înconjurător, alături de prezența feminismului în școli și la locul de muncă. Ne dorim drepturi la locuire, o integrare în comerț și în restaurante a mâncării vegane și vegetariene, justiție antirasistă pentru persoanele rome atât în comunitățile din care fac parte, cât și în societatea largă. Comunitatea LGBTQIA+ din prezent nu înseamnă doar identitate de gen și orientare sexuală, și romantică, ci și intersecționalitate, și apărarea intereselor intersecționale, pentru că ne dăm seama de dimensiunea culturală și cea a nevoilor globale ale comunității. Persoanele queer sunt afectate de schimbările climatice, de inegalitățile dintre genuri și de agresivitatea bărbaților cis het. Persoanele queer sunt date afară din casă, unele nu câștigă suficienți bani pentru a‑și plăti chiriile, sunt vegane și vegetariene, sunt persoane rome și persoane cu abilități diferite. Practica se transformă în teorie. Îmi asum un rol observațional, etnografic, în cadrul comunității queer, și încep să scriu despre ea. (Alex Zorilă)