Spovedania unei umbre

tot scriu ca omul unui destin mocnit/ sub a cărui pătură mă bag/ uitând de vanităţi, de semeni/ de hrană ori de mângâiere;/ vântul suflă peste zi şi peste lume/ precum un duh care împrăştie/ şi reamplifică cernitele voinţe/ sunt dus de el cu vâsla mai departe/ scriindu-mi epopeea de granit ori de nisip/