Stiinta voioasa este rodul experientei launtrice a celui care a trecut prin proba de foc mocnit a infernului, i-a indurat povara indelungata, strivitoare, si a reusit sa afle in sine, intr-un tarziu, speranta insanatosirii. E drept ca nu e foarte clar daca acel om se va insanatosi pe deplin sau nu. Dar ce mai conteaza asta cand el reuseste sa ofere o perspectiva cu totul noua asupra iadului, asupra bolii, asupra sumbrei nenorociri, cand se intoarce din aceasta lume a suferintei imbogatit cu nemaiauzite cunostinte? Un astfel de filozof nu mai vrea sa afle adevarul cu orice pret, adevarul pur, despuiat de orice urma de aparenta. Si nu intrucat e schilodit de prea apasatoare incercari, sau pentru ca stie ca acest adevar nu exista - dimpotriva, e un adevar clar, distinct si sterp. Daca cel ars la foc de lemn verde nu s-a transformat inca in scrum, cunoasterea sa a dobandit un alt fel de profunzime, una vesela. El stie acum sa desluseasca jocul voios al formelor apolinice ale naturii pe fundalul adancului ei dionisiac si nu mai vrea sa sfasie grabit, neghiob, valul de forme care-i ascunde taina.