Iubirea te ajută să te miști cu grație prin fiecare moment al vieții, fără frica de moarte; te ajută să înoți în ape învolburate fără teama de a fi acoperit de ele, fiind una cu valul, cu apa. Iubirea îți dă curajul de a privi în față fără teamă, intrând în vibrația timpului ce vine, iubirea-ți aduce vitalitatea câmpului de joacă în care mintea și sufletul sunt în aceeași echipă. Iubirea nu caută vinovați pentru vremea de afară sau pentru neputința de a zbura, zburda... iubirea este zborul inimii spre recunoașterea Unității ce suntem.
Mintea umană are tendința de a căuta adăpost pentru suflet, dar sufletul își știe calea cu mult mai bine. Sufletul stă vertical în realitatea vieții, mintea se înconvoaie de spaimă. Mintea este însetată de cunoaștere, spune ea, în dorința de a justifica acțiunile sale, judecata sa, pedeapsa pe care o aplică. Mintea are tendința de a spune sufletului povești, în dorința de a-l adormi, dar sufletul rămâne veșnic treaz. Sufletul nu are nevoie de povești, pentru că el este cea mai frumoasă poveste a vieții. Sufletul nu caută adăpost în casa altui suflet așa cum mintea are tendința câteodată de a-și trimite gândurile – soldați în teren, pentru ocupare altor spații. Sufletul știe unde este Acasă, și când simte spațiul ocupat de invadatori zâmbește, știind că lumina din zâmbet este singura armă ce dizolvă noaptea minții.
Mădălina Gheorghe