Mai întâi, există regulile vizibile, care sunt proclamate cu tărie de părinţi, profesori și lideri religioși și care adeseori sunt transformate în legi. (Părintele: „Spune întotdeauna adevărul.“ Profesorul: „Nu vorbi în timpul orei.“ Religia: „Nu ucide.“ Legea: „Completarea unui ordin de plată cu o sumă mai mare decât disponibilul din contul bancar constituie o infracţiune penală.“).
Însă există și un al doilea set de norme: regulile invizibile, ale unui univers paralel, standardele reale de conduită în societate, pe care nici măcar mama ta nu ţi le va divulga. Mult prea adesea, regula invizibilă este exact opusul celei vizibile. „În unele situaţii, minciuna poate fi utilă.“ Ţi‑a spus vreodată mama ta așa ceva? Gândește‑te la toate situaţiile sociale în care a spune adevărul înseamnă a răni sentimentele cuiva, iar a spune o minciună nevinovată poate fi lucrul mai potrivit.
Desigur, adeseori ne supunem regulilor invizibile. Toată mea traversează strada doar pe la trecerea de pietoni? Toată lumea spune tot timpul adevărul? Regulile la care mă refer, atât acelea vizibile, cât și acelea invizibile, sunt externe. Sunt create și impuse de indivizi și grupuri din afara ta. Însă întreg universul de reguli este mai complex și mai subtil decât aceste reguli externe.