Surasul lui Harry

În volumul Surîsul lui Harry, autoarele Irina Nicolau şi Carmen Huluţă îmbracă în ţesătură proprie jurnalul lui Harry Brauner scris până în anii 1988 şi textele celor 200 de scrisori trimise Lenei Constante în timpul domiciliului obligatoriu. Cititorul trăieşte senzaţiile de care, probabil că a avut parte chiar Harry Brauner când, aflat la Paris, îi scria Lenei Constante, după ce văzuse tablourile fratelui său: „Lucrările lui Victor sînt de o frumuseţe copleşitoare şi am rămas profund impresionat. Nici n-am avut putere să stau în camera în care sînt expuse“, sau când, pradă unui leşin interior, nota: „Doamne, ce frumos e cînd răsare soarele şi esti pe vapor spre Venetia. Nu, e prea frumos ca să mai stau aici[…]“. Ne întâlnim cu sfâşierea interioară, suferinţa, condamnările fără vină, bătăile, umilinţele, singurătatea, alfabetul morse din zidurile îngheţate, Aiudul, Periprava, canalul, Bărăganul, D.O.-ul (domiciliul obligatoriu) şi tot răul – banalizat dramatic, părând mai firesc aşezat în textura lumii decât orice altceva – cunoscut de aceşti doi oameni. Conţinutul volumelor de faţă, dezvăluind destine încercănate de suferinţă, lasă totuşi în urmă lumină şi frumuseţe, răbdare şi credinţă, integritate şi iubire. Secvenţializarea cărtii – impusă de aceea a vieţii lui Harry Brauner – în cinci capitole (Din leagăn până la Aiud, Scrisori din D.O., Veneţia, Paris, Liber până la moarte) încearcă să redea, prin cuminţenia criteriului cronologic, un parcurs existenţial neobişnuit. Predomină persoana întâi: cea din scrisori (majoritatea către Lena Constante) şi din caietele de notaţii intermitente.