Sursele obscure

Sursele obscure

0.0 / 10 (0 voturi)
NaN
Limba:
Romana
Data publicarii:
2024
Tip coperta:
Paperback
Nr. pagini:
104
Colectie:
ISBN:
9786306547234
Dimensiuni: l: 13.1cm | H: 21cm

1000
Livrare în 24h! (a doua zi) În stoc
Livrare astăzi cu bicicleta.
Livrare în 24h! (a doua zi)

Preț valabil exclusiv online!
Împachetare cadou gratuită!
Transport gratuit peste 150 de lei.
Retur gratuit în 14 zile.
Ai întrebări? Contactează-ne!
Descriere

Ștefan Manasia

(n. 1977)
a inițiat în 2008, la Cluj, alături de Szántai János și François Bréda, clubul de lectură „Nepotu’ lui Thoreau”. Este redactor al revistei „Tribuna” din 2003, an în care a debutat cu volumul Amazon și alte poeme, urmat de Cartea micilor invazii (2008), Motocicleta de lemn (2011), Bonobo sau cucerirea spațiului (2013), Cerul senin (2015), Gustul cireșelor (2017) și antologia Etica grunge. Sîntem generația extincției. Poeme alese 2003-2023 (2023). De asemenea, este autorul volumului de publicistică și critică literară Stabilizator de aromă (2016), al romanului Cronovizorul (2020) și al nuvelei Platanii din Samothraki (2022).


Despre Sursele obscure:

Ștefan Manasia are limbajul cel mai extins dintre douămiiști — pur și simplu fiindcă lumea lui e cea mai largă. De la Terraformare la Extincție, a cărei generație el e convins că suntem, în poezia lui încape totul: umanoizi liofilizați & păianjeni mutanți, ospătari androizi & baschetbaliști azteci. Și mai ales dragoste, produsul ăsta colateral al speciei, atît de ne-necesar & straniu & esențial. Istoria alternativă & completă a speciei — asta a scris, de la bun început, Manasia. Abia aștept, de la o carte la alta a lui Ștefan, să văd pe unde mai ajunge specia noastră. Căreia Manasia îi documentează istoria cu atîta strălucire, cu atîta juisanță lingvistică & umană, încît îi sunt recunoscător.

Radu Vancu

În Sursele obscure, poezia lui Ștefan Manasia este și citadină și tandră, dar și dură și melancolică și ironică. De o sensibilitate aproape distructivă. Cu grație și febrilitate, discursul poetic se dispersează hipnotic în realitatea ființelor și obiectelor. Cu simțurile la pîndă, se proiectează o intimitate organică înfășurată în cuvinte. Un magnetism vizionar, cu referințe livrești, cinematografice și muzicale. Ștefan Manasia este un poet adevărat!

Ionel Ciupureanu

Apocalipticul capătă în noul volum al lui Ștefan Manasia forma eposului ecologic; urgența dintotdeauna a acestei poezii nu s-a domolit sau diminuat, exasperarea în fața unui viitor sumbru (pe care Manasia îl mai explorase, din unghiuri și pe tonalități diferite) luînd nuanțele satirei și ale sarcasmului, puse în slujba aceluiași eticism nestrămutat al cărui corolar a fost antologia de anul trecut, Etica grunge. Sîntem generația extincției.
Sursele obscure vorbește limpede și răsunător despre iminența dezastrului, memorie și fragilitate (transformată, prin asumare, în sursă de putere) ca posibilități ultime de salvare a rasei umane.

Claudiu Komartin

Recenzii și comentarii
Nu există recenzii pentru acest produs.
Adaugă o recenzie
Trebuie să te autentifici pentru a adăuga comentarii/recenzii.