Probaţiunea este o instituţie de drept penal cu o importanţă deosebită în politica penală prin care se evită privarea de libertate a condamnatului şi ruperea de mediul familial, permiţându-se reeducarea sub asistenţa calificată a agentului de probaţiune cu scutirea cheltuielilor de întreţinere în penitenciar. Instituţia probaţiunii a fost analizată în pricipal cu privire la cea mai importantă aplicaţie a ei în dreptul nostru penal şi anume suspendarea executării pedepsei sub cele două forme ale sale suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Întrucât a fost adoptat un nou cod penal (Codul penal 2004), a cărui intrare în vigoare a fost amânată şi cu privire la care nu există o renunţare oficială, analiza celor două modalităţi ale suspendării executării pedepsei a fost făcută comparativ având în vedere şi dispoziţiile noului cod penal. Au mai fost analizate şi alte instituţii ce sunt strâns legate de instituţia probaţiunii, fie şi prin faptul că Serviciul de probaţiune este competent să îndeplinească anumite activităţi în legătură cu acestea.