Am tradus mai întâi „Locotenentul major Rîbnikov”, în primul rând pentru că autorul ei o credea cea mai bună operă a sa, apoi, era şi preferata lui Daniil Harms, care spunea despre „Locotenentul major Rîbnikov” că e „cea mai bună povestire scrisă în limba rusă”. Într-adevăr, e o proză impresionantă, de proporţii, dar care nu te lasă să-ţi iei o pauză de lectură, dacă începi s-o citeşti. O nuvelă cât un roman, perfect ecranizabilă, un thriller psihologic foarte interesant şi subtil despre curaj şi profesionalism. Apoi, e unicul text al unui clasic rus în care armata rusă e înfrântă (e vorba de războiul ruso-japonez în text).
După „Locotenentul major Rîbnikov”, am tradus povestirea mea preferată din opera lui Kuprin, „Tabloul”, o poveste sfâşietoare despre prietenia adevărată, pătimaşă, incredibilă, care n-a putut fi întreruptă de o femeie, ci de un… tablou. Cum zice personajul narator al lui Kuprin – „o istorie simplă şi tristă, povestea suferinţelor unui suflet bolnav”. Lectură plăcută, prieteni! -- Mihail Vakulovski