„TĂCEREA E DE AUR este învățătură de minte care răzbate prin fapte de poveste. Încă de pe copertă, aceasta este o VORBĂ de neliniște crescândă într-o lume sărăcită de vorbărie. Istoria se repetă, VORBELE rămân.
Ce este această carte? Deși nu știu, vă spun:
S-a întâmplat să fie ca un jurnal de ziceri reduse la absurdul tăcerii, un fel de carte depozit de vorbe nespus de cuvântătoare, pentru cititor înțelegător, mai deștept decât mine.
Nu sunt un ins citit. Dacă mă citești, voi fi și eu. Citit.
Mulțumesc pentru că m-ai citit până aici.
Restul e… Cartea.
Păstrează restul!
Și dă ascultări tăcerii mele, te rog…”
Autorul
EXTRASE
Din bătrâni, de odinioară, de adineauri, cu miez dar prinse din zbor, moștenite fără judecată, cu etimologii bizare, în cel mai bun caz de tresăltare semantică, de trezie verbală.
La vorbele din bătrâni ne întoarcem la bătrânețe. Ne întoarcem în noi, după o viață de-a gata, cu expresii de-a gata, cu vorbe bătrâne folosite ca simple întăritoare axiomatice; altminteri, „inactuale”…
Ajungem la vorbele lor.
Dăm în mintea lor.
Revenim?
Repetăm.
„Dacă tăceai, filosof rămâneai” este un adevăr spus.
Dacă tăceam, filosof rămâneam este un adevăr nespus.
Prostul tăcut e un prost neprins.