Vezi mai multe
„Mi-am intitulat comediile «antipiese», «drame comice», iar dramele mele – «pseudodrame» sau «farse tragice», căci, mi se pare, comicul este tragic, iar tragedia omului e vrednică de luat în râs. Pentru spiritul critic modern, nimic nu poate fi luat pe de-a-ntregul în serios, nimic pe de-a-ntregul în râs. Am încercat, în Victimele datoriei, să înec comicul în tragic.
Amedeu e, înainte de toate, drama cuplului. O dramă realistă, dar tratată cu mijloace neobișnuite, cu elemente insolite, precum acest personaj monstruos care, aflat între două personaje, e întruchiparea unui duh neînduplecat: neputința lor de a iubi provoacă, fără îndoială, un soi de pasivitate latentă.
Tabloul ar putea fi o poveste cu zâne și cu bătrâne vrăjitoare. Poate fi o ilustrare a miracolelor științei medicale (succese ale tratamentelor de întinerire, de grefe, implantări de organe și membre care lipsesc etc.) și ale chirurgiei estetice. Dacă e altceva, spectatorii își vor da seama. Comicul nu e bun decât dacă e îngroșat; trag nădejde că e așa. Și comicul nu e comic decât dacă e puțin înspăimântător. Al meu este oare așa?“ (Eugène IONESCO)