“Citind romanul lui Cosmin, am intrat automat în rolul unui cenzor paranoid, din ce în ce mai încruntat, pe măsură ce intram în pâinea de cuvinte. Mai încruntat fiindcă am început să adun întrebări pentru a pune la punct autorul, pentru a-l convinge că un asemenea text nu trebuie publicat, fiindcă este periculos pentru “cetăţeanul de bună credinţă”, este subversiv şi cu atât mai nociv, cu cât încearcă să se ascundă în spatele absurdului. Fiindcă nouă, cenzorilor, la cursul de cenzură aplicată ni s-a atras atenţia de la bun început: atenţie mare la absurdul cu substrat, la textele aparent schizoide! Acolo se ascunde buba! Iar buba trebuie tratată chirurgical! Cine se ascunde în spatele Câinelui de lemn? Cine e Jumătatea de Matrioşcă? Iar Şantierul e cumva La Canal? Adică personajele tale au înnebunit din cauza regimului? Nu înţeleg! Măi băiete, ai cam sărit calul! Fii atent la mine, textul tău nu poate fi publicat! Sau te apuci de scris normal, pe înţelesul omului echilibrat, sau lasă-te! Auzi la el, CHINUL VEŞNIC ŞI NEOSTOITA SCRÂŞNIRE A DINŢILOR!”
Micleușanu M.
“Băi, Perţa ăsta e de belea. N-am mai citit nici un scriitor de ăsta care să-ţi frece creierii cum o face el. După ce termini cartea te învârţi în cerc în mijlocul camerei, ca un tâmpit, şi nu ştii ce-i cu tine, frate, pe bune. Eşti praf.”
Un băiat
“C. Perţa pare să fie al treilea frate Strugatski. Umor, suspans, intertextualism, fantasy – acestea sunt ingredientele romanului pe care tocmai îl citesc şi în care, mai mult ca sigur, ţi-ai dori şi tu să fii personaj, fie şi măcar unul secundar. Mie mi-ar plăcea să fiu Cîinele.”
V. Leac (Câinele)