Thais

Anatole France aduna in paginile romanului sau, cu usurinta si abundenta, elementele unei filosofii eclectice, ale unei filosofii indulgente, ale speculatiei intelectuale, multa imaginatie, toate intr-un stil voluptuos si incarcat de poezie. Sursa sa de inspiratie a fost cartea ''Vietile parintilor desertului''. Ascetul accepta austeritatea, linistea, solitudinea, abstinenta, dedicandu-se exclusiv contemplarii mistice si refuzului lumii exterioare. Pafnutie face din Thais obiectul dorintei sale; aici este un mecanism al frustrarii si al cristalizarii involuntare. Thais devine dublul lui Pafnutie, dar un dublu in raspar. In sufletul ascetului Pafnutie se ascunde o patima nebuna si nemasurata; el nu-si poate potoli frustrarea decat potolind dorinta, ceea ce ar insemna recunoasterea realitati carnale. Nimeni nu-si poate nega trupul. In vreme ce Thais dintr-o curtezana devine o adepta a drumului suferintei, Pafnutie face drumul invers, accentuand dihotomia trairilor. Mortficarea trupului accentueaza mortificarea sufletului. Realitatea carnala impune omului recunoasterea pasiunilor, pulsiunilor, senzualitatii. Bogdan Mihai Mandache