Vezi mai multe„A încerca experiența reîntoarcerii către firescul ce a fost înainte, adică o recuperare în registru postmodernist, o «spărtură» în cuirasa metatextului, spre o reevaluare a resurselor poetice, o revigorare naturală, fără acea automacerare sisifică, a te elibera de capcanele pe care ţi le-ai întins singur în desișul textului, a evada din «îngrădire» zidindu-ți altă «casă» a poeziei, iată «direcția» derulată conștient de Rodica Braga, cu o implicare tonifiantă […]. Contribuția poetică a Rodicăi Braga în această carte este fundamentală, întrucât «intrările» ei (s-ar putea scrie un studiu aparte despre organizarea muzicală programatică a acestui Commentarius perpetuus..., «organizare» ce ar pune în evidență mai exact principiul tonal care stă la baza întregii construcții poetice) umplu material un spațiu rarefiat de eul autoscopic al lui Mircea Ivănescu…”. (Marin Mincu)
„Rodica Braga este o scriitoare deplină, cu acces egal la mai multe modalități ale expresiei literare. […] Poemele cresc paralel cu proza învăluie concentric același miez tare al analizei: trecerea. Proza vibrează nu de puțíne ori poematic, iar poemele au o poveste discretă în fundal.[…] Poezia Rodicăi Braga are un timbru propriu, modulat volum după volum, cu un elegant echilibru între cântecul înalt-reflexiv al modernității și frângerile de ritm ale postmodernității dezvrăjite”. (Irina Patraș)
„Rodica Braga scrie o literatură oarecum specială, cu sonorități dramatice vătuite, cu vibrații de afectivitate […] ce se practică puțin la noi și pe care am numi-o, împrumutând termenii muzicali, de cameră. O poezie de interior, dar un interior al ființei, al sufletului ce reverberează în sine, profund, la zgomotul tumultuos din afară, capabilă a înregistra, cu finețe, însă cu finețea unui seismograf sentimental, seismele produse în omenescul vital de scurgerea implacabilă a timpului...”. (Constantin Cubleșan)