Tot ce nu se poate spune

Te iubesc. Nu m-am priceput sa ti-o spun. Azi sunt si eu bunica. Am grija sa nu se sfarme totul in bucati. Ma gandesc ca daca eu sunt calma si echilibrata voi reusi sa pastrez echilibru si in jur. Traim vremuri grele, mama, traim o pandemie. Ne e frica! Ma gandesc adesea la ce-ai fi spus tu daca ai fi trait vremurile astea. Intuiesc. Primul lucru care imi vine in minte cand ma trezesc este glasul tau care ne canta "ninge, ninge, niiinge!" in telefon la 7 dimineata in prima zi cu ninsoare. Ceva ce m-a enervat atat de mult a devenit cea mai duioasa amintire cu tine. Datorita acestei amintiri zambesc dimineata. Azi e 22 martie si ninge. Ma gandesc la tine. Ma gandesc la sprijinul tau pe care mi-l ofereai discret in fiecare zi. "Cum pot sa te ajut?" - "Prin absenta!" ti-am raspuns cu furia tineretii. Se fac 20 de ani de cand absenta ta ma doare. Am invatat sa am grija de altii cu rabdare si fara sa ma supar prea tare pe ei. Am devenit tu.