Studiul este conceput astfel încât să analizeze cronologic sărbătorile populare românești și creștine care se derulează pe parcursul a două luni, în cazul de față lunile mai și iunie, și a modului în care sincretismul religios se transformă, în timp, în religie folclorică, adică într-un creștinism adaptat nevoilor și puterii de înțelegere a omului simplu.
Acolo unde a fost posibil s-a intrat în structura obiceiului, pe principiul valorilor epistemice, tocmai pentru a merge la izvorul etnic al unei tradiții. Exprimarea ortodoxiei prin folclor a fost o altă componentă a cercetării analitice (sincretice și diacronice) care creionează o imagine mai clară a vechilor comunități rurale și a felului în care se raportau la credința creștină.
