Hrănit din împletirea magică a realului cu imaginarul şi populat nu de puţine ori cu accente suprarealiste sau onirice, textul cred că îşi aproprie meritele individualităţii şi ale modernităţii tocmai prin farmecul cu care reuşeşte să „ascundă” această vibraţie, această luciditate amară, inspirată de ipostazele „statului totalitar-poliţienesc” şi de „sistemul diabolic”, precum o veritabilă „amintire despre viitor”, sau ca un pericol în faţa democraţiilor fragile, la începutul celui de-al treilea mileniu, confruntat tot mai des cu tragice premoniţii.
Ion Parhon