„În viața reală a fost mult mai interesant decât în film.” — Abdel Sellou
Abdel nu voia acest post, ieșise de foarte puțin timp din închisoare și nu avea nicio experiență și niciun chef să se joace de-a dădaca, cu atât mai puțin să o facă pentru un bogătan.
Philippe, în schimb, nu-l voia decât pe el: toți ceilalți aveau prea multă falsă pudoare, prea multă compasiune. Fiecare dintre cei doi protagoniști a oferit celuilalt o șansă, fără emoții exagerate, într-o provocare mutuală: anume să-și transforme propriile slăbiciuni și pe ale celuilalt în puncte forte.
În autobiografia sa, Abdel Sellou ne expune o versiune surprinzătoare a acestei aventuri, o lecție de viață, o „dragoste la prima vedere” de tip amical, pe cât de hilară, pe atât de emoționantă. — Philippe Pozzo di Borgo
O carte despre prietenie adevărată, despre cum prietenia schimbă oamenii, vindecă sufletul. O carte care inspiră și sădește speranță și credință în oameni.
Povestea lui Abdell Sellou și a lui Philippe Pozzo di Borgo a inspirat filmul „Invincibilii” (Intouchables), devenind filmul francez cu cel mai mare succes internațional. Filmul a fost regizat de Olivier Nakache și Éric Toledano. În rolurile principale joacă actorii François Cluzet și Omar Sy.
Fragment:
Numai acest om nu tremură, a pierdut deja totul. Desigur, încă poate să-și ofere tot ce dorește, exceptând esențialul: libertatea. Dar zâmbește. Simt ceva ciudat care urcă în mine, ceva nou, ceva care mă oprește, mă pune jos, îmi țintuiește gura.
Sunt uimit, asta era! Am douăzeci și patru de ani, am văzut și am înțeles deja multe, nu-mi pasă de nimic, dar pentru prima oară în viață sunt uimit. Hai, ce risc dacă îi împrumut brațele mele? O zi sau două, cât să înțeleagă cu cine are de-a face.
Am rămas zece ani. Am plecat, am revenit, au existat perioade de îndoială în care nu eram nici acolo, nici în altă parte, dar în total au fost zece ani. Și totuși, toate condițiile erau reunite ca lucrurile să meargă prost cu mine și contele Philippe Pozzo di Borgo. Se trăgea dintr-un neam de aristocrați, în timp ce părinții mei nu aveau nimic. Primise cea mai bună educație posibilă, în timp ce eu am mers la școală până în clasa a șasea. El vorbea ca Victor Hugo, eu loveam direct. El era închis în trupul său, eu îl agitam peste tot pe al meu fără să mă gândesc.
Medicii, asistentele, infirmierele, toate persoanele care se ocupau de el se uitau urât la mine. Pentru ei, care făcuseră din devotamentul față de ceilalți o meserie, eu eram un profitor, un hoț, o sursă de probleme, obligatoriu. Intrasem în viața acestui om lipsit de apărare, ca un lup într-o stână de oi.
Citate:
„Nu e nevoie de instructaj pentru dragoste și devotament.”
„Nu aștepta ca lucrurile să devină mai ușoare, mai simple, mai bune. Viața va fi întotdeauna complicată. Învață să fii fericit în acest moment. Altfel, vei rămâne fără timp.”
„Durerea dispare uneori, dar amintirile sunt încă aici.”
„Profit de viață! Nu-i rău să profiți. Ar trebui să încercați toți asta! Ați arăta mult mai bine!
„Nu renunța. Nu renunța niciodată. Nu renunța înainte ca lupta să ia sfârșit.”
„Eram convins că lumea reală are propriii ei supereroi, adevărați și rari, și că eu făceam parte dintre ei.”
„Nu contează cine ești la exterior, important e cine ești în interior.”
„Savuram fiecare clipă, fără să-mi pese de ceea ce avea să urmeze și fără să-mi rememorez vreodată trecutul.”