Ce l-a făcut pe autor să aleagă pentru primul său roman titlul Ultima Oră? Această întrebare ne duce cu gândul la un roman mult mai celebru, și anume, la Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război și ne face să ne întrebăm dacă C. Virgil Gheorghiu, omul cu un al șaselea simt, cel al primejdiei, nu avea, încă de la această vârstă tânără, presentimentul ultimului ceas de tihnă și de calm înaintea unei perioade tulburi, teribile, care avea să-i transforme și pe plan personal viața dintr-una aproape normală, într-o alta de-a dreptul dramatică, inimaginabilă atunci.
Este Ultima Oră o prefigurare a romanului de mare succes, ORA 25? Putem spune că într-o oarecare măsură am răspuns deja. Indiscutabil, așa este. Tema orei și succesiunea logică a acesteia fac o punte peste toate scrierile intermediare ale autorului, trasând o curbă ascendentă de maturizare foarte rapidă.