Urfin si soldatii sai de lemn

„Pe vastul continent al Americii de Nord se afla cîndva o ţară înconjurată de un pustiu cît vedeai cu ochii şi de un lanţ de munţi de-a dreptul de netrecut, purtînd numele de Împărăţia Fermecată. Şi se numea aşa ţara aceea fiindcă trăiau în ea zîne bune, babe cloanţe‑cotoroanţe, păsările şi fiarele vorbeau între ele, iară vara nu avea sfîrşit: sub razele fierbinţi ale unui soare care nu apunea niciodată creşteau în pomi roade cum nu se aflau nicăieri pe faţa pămîntului. Trebuie spus că partea de miazăzi‑apus a Împărăţiei Fermecate era populată de Mestecuşi – nişte omuleţi din cale‑afară de sfioşi şi de blînzi, cei mai înalţi bărbaţi ai lor abia ajungînd la înălţimea unui băieţel de opt ani de prin ţările unde oamenii nu cunosc minunile. Atotputernica stăpînitoare a Ţării Albastre a Mestecuşilor era Gingema, o vrăjitoare negrăit de rea, ce‑şi trăia veacul într‑o peşteră adîncă şi întunecoasă, de care Mestecuşii nu se apropiau nici să‑i fi picat cu ceară. Totuşi, spre marea lor mirare, se găsi printre ei un localnic ce nu se sfii a‑şi zidi casa în vecinătatea faimoasei peşteri. Numele lui era Urfin Juce... ”