Amplasat în Bucureşti, la intersecţia străzilor Icoanei şi J.L.Calderon, proiectul, întocmit de Ion Mincu, a fost finalizat în luna august 1887, lucrările de execuţie derulându-se pe parcursul a trei ani, sub atenta supraveghere a autorului.
Ansamblul a suferit în timp o serie de intervenţii care i-au alterat configuraţia iniţială şi care s-au suprapus problemelor structurale cauzate de mişcările seismice şi degradările fireşti apărute pe parcurs, degradări ce au afectat funcţionalitatea şi parametrii conceptuali ce definesc acest monument de arhitectură.
