Vezi mai multe„Liviu Ornea e un mucalit. Adica, altfel spus, desi e matematician si-si bate capul cu probleme (cu formularea lor, ca ala e matematician, cel care formuleaza, nu cel care rezolva), are timp sa scrie la gazeta. Imi inchipui ca nu e foarte simplu sa iesi din laborioasa acribie matematica si sa dai cate un text pe saptamana la Observator cultural. Nu e simplu, dar e fascinant. Sunt printre cei care asteapta cu delicii primirea textului lui Liviu Ornea. Ajunge la mine si, uneori, exclam in sedinta de sumar: «Ce text misto a scris Liviu Ornea! Vreti sa vi-l citesc?» Si vine surpriza, bomba, neinchipuitul, unghiul nou, privirea altfel, curiozitatea starnita. Toate purtand «marca Liviu Ornea». E, cum spuneam, un mucalit. Sau, daca vreti, un poznas. Acolo unde spiritele sunt infierbantate si incrancenate, Liviu Ornea toarna peste noi o galeata de racoare, de boare, de ironii fine. Cartea aceasta contine un avertisment; ne spune: «Fiti mai relaxati!» Lumea nu poate fi judecata doar in alb si negru, tot ce e in exces ascunde o hiba, un handicap, e tot mai greu sa-i acceptam pe anticomunistii fiorosi, mai bine ne-am aminti ce dulciuri (ce bomboane, ce rahat, ce prajituri!) existau in copilaria noastra. Le punem si pe acestea la index?
Cred ca avem nevoie de Liviu Ornea si intr-o alta zona: invatamantul. Colegul nostru de gazeta si prietenul nostru drag demonteaza aberatiile scolii romanesti cu exemple concrete. Nu exclama: «Totul e o apa si-un pamant!» Nu! Vorbeste de «beleaua» numita bacalaureat, de universitate ca «un castron cu spaghetti» si ajunge la intrebarea «De ce-or mai veni toti copiii astia la facultate?». Intrebare fundamentala. Aici se gasesc farmecul si priceperea lui Liviu Ornea: ne intoarce la probleme presante dupa ce s-a jucat cu noi, a glumit, a ras cu pofta. Tare ma tem ca, desi mucalitii nu vor schimba lumea, ei o vor pricepe cel mai bine. Liviu Ornea este unul dintre acestia.“ - Ovidiu Simonca