Ventrilocul

Suspendată între visare și trezie, lumea în care Fulviu Friator, un tânăr solitar având stranii talente de ventriloc, plonjează odată cu moartea părinților săi este un abis al incongruențelor și al absurdului. Chinuit de apariții grotești și coșmaruri lipsite de logică, Fulviu o întâlnește pe Luiza Textoris, iar cei doi se văd aruncați în mijlocul unor drame de familie ce le reorientează destinele, riscând să-i aducă în pragul nebuniei. Nevoiți să-l înfrunte pe demonul viselor, să discearnă între real și închipuire și să învețe cum să controleze imaginile terifiante care îi bântuie, cei doi pornesc într-o călătorie de refacere a legăturilor cu trecutul familiei, descoperind, totodată, cine sunt cu adevărat. Totuși, nici măcar amintirile nu par să mai corespundă întâmplărilor evocate, întrucât devin prizonierele unui univers ale cărui planuri temporale sunt înghițite de malaxorul unor conștiințe fragmentate. Tulburător de lucidă chiar în delirul pe care îl înregistrează treptat, narațiunea se țese ca o plasă de întrebări fără sfârșit, alimentând angoasa devoratoare și reflectând, ca într-o oglindă crăpată, frânturi dintr-o realitate fisurată tocmai în punctele sale de convergență cu oniricul.